Scurta descriere

Societatea Artiștilor Figurativi din România a luat naștere în urma unor dorințe arzătoare a sculptorului Liviu Adrian Sandu de a aduce în atenția publicului frumusețea artei. Și asta datorită faptului că în ultimul deceniu talentul pentru pictură, sculptură și pentru desen a fost trecut oarecum pe locul doi.

Mai multe detalii Istoric Artisti

Publicul nu a mai prezentat interes la fel de mare pentru acest tip de artă, deși la momentul actual, România se poate mândri cu foarte mulți artiști contemporani, din păcate însă creațiile acestora nefiind apreciate la adevarata lor valoare.



Istoric

Încă din 2006 Adrian Sandu s-a gandit îndelung la o formă de a contribui la punerea în evidență cu adevărat a artei, astfel că primele discuții în vederea formării unui curent artistic, le-a purtat în 2008, cu pictorul și prietenul acestuia din copilărie, Raul Popa. Au urmat mai apoi discuții cu pictorul Gheorghe Miron, ca ulterior să li se alăture și pastelistul Cornel Corcăcel. Într-o perioadă de doi ani, acești patru oameni talentați au reușit să atragă alături și alți artiști contemporani, atât din țară, cât și din străinătate.

La data de 21 octombrie 2016, a avut loc expoziția de constituire a Societății Artiștilor Figurativi din România, la Muzeul de Artă Vizuală din Galați, ce a fost primită cu brațele deschise de către publicul larg, având un mare succes. Membrii acestei societăți sunt: Cornel Corcăcel, Corneliu Drăgan Târgoviște, Gheorghe Miron, Irina Panțiru, Lucian Prună, Raul Popa și Liviu Adrian Sandu. Unul din obiectivele acestora a fost acela de a readuce la viață ceva ce se considera pierdut, și anume: talentul și arta frumosului.

Toți acești minunați artiști au ca scop, prin intermediul acestei societăți, „promovarea excelenței artistice și restabilirea standardului ridicat avut odinioară al performanțelor atistice în desen, pictură sau sculptură”. Prin Societatea Artiștilor Figurativi din România se oferă lumii o altă viziune asupra frumosului, asupra culturii, educației și a artei și nu în ultimul rând, dialogul dintre artiști, profesori, istorici și iubitori de artă.


Artisti

Cornel Corcacel

Raul Popa

Liviu Adrian Sandu

Lucian Pruna

Corneliu Dragan Targoviste

Locatii din aceeasi categorie

Ateneul Român