Scurta descriere: Mausoleul de la Mărășești este un monument istoric, printre cele mai importante dedicate eroilor Primului Război Mondial. Se află în Vrancea, deoarece în acest ținut s-au purtat principalele lupte de pe frontal de Est. În aceste confruntări de la Mărășești au pierit 480 de ofițeri și 21.000 de soldați români. În momentul de față mausoleul adăpostește 5073 de soldați și ofițeri în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune de pe 18 culoare.
Mai multe detalii – Istoric
Nu doar Mausoleul Mărășești se află în județul Vrancea ci și mausoleul Mărăști, Soveja și Focșani care au fost ridicate cu costuri însemnate și restaurate din fonduri europene.
Monumentul a fost realizat după planurile unor arhitecți renumiți, George Cristinel și Constantin Pomponiu. Lucrările au fost demarcate la 28 septembrie 1924 și s-au reluat după 12 ani.
Acest monument a fost considerat a fi printre cele mai impunatore monumente din lume.
După Congresul din 1919, a fost constituit un comitet, format din mari personalităţi ale vremii (Nicolae Iorga, gen. C. Cristescu, ing. C. Balş, Maria Glagoveanu, Elena Odobescu, Elena Davila, ing. N. Micrescu şi Zoe Gh. Rarincescu), însărcinat cu coordonarea acţiunilor necesare construirii mausoleului. Comitetul s-a aflat sub preşedinţia Principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino. La 14 iulie 1921, pământul necesar demarării construcţiei a intrat în posesia comitetului, fiind donat de Georges Ulise Negropontes.
Placă comemorativă, amplasată pe faţada monumentului. În dată de 8 octombrie 1919 a avut loc o ceremonie fastuoasă prin care a fost fixat locul în care va fi ridicat mausoleul. Conform tradiţiei locul viitorului monument a fost marcat printr-o cruce de fier, oferită de Mitropolia Moldovei şi Sucevei. În acelaşi an a fost organizat un concurs de proiecte pentru identificarea celui mai bun model de mausoleu. Proiectul câştigător al concursului a fost cel al arhitecţilor Georgel Cristinel şi Constantin Pomponiu. Din lipsă de fonduri proiectul câştigător nu a fost pus în practică, fiind abandonat ulterior. Monumentul în formă pe care o are astăzi a fost ridicat după planurile arhitectului Georgel Cristinel.
Pentru o perioadă construirea mausoleului a stagnat, lucrările fiind reluate în 1936 prin zidirea cupolei monumentului. Doi ani mai târziu monumentul este finalizat, iar în 18 septembrie 1938, în cadrul unei ceremonii la care a luat parte o mulţime impresionantă, diferite oficialităţi, printre care şi Regele Carol al ÎI-lea, mausoleul este inaugurat.