Mina este situata la o adancime de 208m si se intinde pe o suprafata de 53.000mp. Masivul de sare are o lungime de 5-6 km, o lățime de circa 2-3 km și poate fi exploatat pentru câteva mii de ani. Sarea se prezintă sub formă de cristale bine dezvoltate, care formează o masă compactă grăunțoasă, în care cristalele mari se divizează în masa cristalelor mici. Suprafețele de contact dintre cristale au formă neregulată, ceea ce mărește mult coeziunea și aderența.

Începuturile salinei datează din jurul anului 1686, când spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în zonă există un zăcământ de sare și astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moșia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacția, reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat ocne vechi, de adâncimi mici, la 5 km est la Teișani.

În anul 1688 pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise și exploatările de la Baia Baciului, de către Mihail Cantacuzino. În anul 1713 spătarul a donat atât moșia sa din Slănic cât și ocnele de sare, Mănăstirii Colțea din București.

Necesitatea creșterii gradului de exploatare a rezervelor s-a reflectat în exploatare prin aplicarea sistemului de camere și pilieri pătrați cu exploatarea a 11 etaje. Fluxul minier s-a realizat în succesiunea: havare, perforare, încărcarea găurilor cu explozivi, împușcarea frontului de abataj, copturirea frontului de lucru, încărcarea sării din abataje la concasorul cu rostogol, concasarea sării în subteran și transportul auto pe releu de benzi al minei.

Din octombrie 1992 s-a trecut la exploatarea rezervelor din zona de sud-est a zăcământului de sare.