Palatul Culturii

Frumoasa clădire reprezintă o expresie a romantismului sfârșitului de secol și o manifestare a neogoticului ce revine arhitectului I.D.Berindei. Inaugurarea a avut loc în anul 1926 în prezența regelui României, Ferdinand de Hohenzoller. La data de 5 iunie 1883, Iașul trăia sărbătoarea dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare iar Ulița Mare era plină de lume, steaguri și fanfare. De atunci în fata Palatului tronează statuia lui Ștefan cel Mare realizată la Paris dupa schițele lui Gheorghe Asachi. În același an Regele Carol I a dăruit palatului două turnuri Krupp și căteva trofee din Războiul de Independență. Turnul de strajă de lângă Palat e o relicvă a Curții Domnești, iar în turnul central se află orologiul cu carillon format dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din oră în oră, Hora Unirii. Mărimea și faimoasa așezare a saloanelor împreună cu picturile care împodobesc din belșug palatul impresioneaza și astăzi fiecare turist ce ajunge aici. În secolul al XVII-lea luxul și eticheta de la palat rivalizau uneori , chiar depășeau ceea ce se întalnea la Constantinopol.

În anul 1955 Sfatul Popular regional își închinase sediul din Palatul Administrativ, ce aveau să îi aducă noul nume: Palatul culturii. Palatul a fost înălțat de Al. Moruzzi între anii 1806-1812 și a fost refăcut de Mihai Sturza între anii 1841-1843 iar astăzi sediul Complexului Național Muzeal Moldova. ,Edificiul de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu vechiul Palat, acesta urmărind să reediteze formele vechilor palate comunale, întotdeauna înzestrate cu un turn monumental, arhitectul recurgând la stilul neogotic. În cadrul siluetei orașului, Palatul Culturii se distinge printr-o magistrală monumentalitate, pusă admirabil în valoare de spațiul ambiant ce permite edificiului să-și decupeze nestingherit contururile pe fundalul colinelor malcome ale buciumului.

Statuia în bronz al lui Ștefan cel Mare completează fericit cadrul evocând istoria din monumentele sale de eroism și tensiune dramatică.

Casa memorială Vasile Pogor

Dintre locuințele particulare, ridicate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai reprezentativă și bine păstrată este aceea cunoscută sub numele de „Casa Pogor”, în arhitectura căreia se remarcă persistența formelor clasiciste. Chiar în inima Iașului, înainte de a începe urcușul spre teiul lui Eminescu din dealul Copoului, printre arbori falnici și înconjurată de vestigii cu rezonanță istorică- zidul curții particulare aparținând lui Voda Lapușneanu- se deschide perspectiva casei junimistului Vasile Pogor. Pe lângă valoarea memorială, această clădire, construită în perioada 1855-1858, prezintă importanță și prin faptul că ea se numără printre primele case particulare în care s-a introdus iluminatul electric în Iași, de unde și denumirea de „casa cu ferestre luminate”.

Intrarea principală a clădirii este marcată de un peron lung, sub un peristil cu patru coloane toscane, deasupra cărora două semicoloane ionice împodobesc etajul cu balcon. Un elegant frontispiciu, decorat cu motive ornamentale fitomorfe în basorelief, încununează fațada principală a construcției. Data construirii e atestată printr-o piatră hexagonală găsită în urma restaurării cu inscripția în caractere chirilice: „Vasile Pogor 1850 și soția sa Zoe”. Transformată în muzeu, inaugurat la 26 decembrie 1972, are un patrimoniu de 20 000 piese acoperind epoca marilor clasici, literatura română și contemporană.

În cele zece camere întâlnim obiecte care au aparținut unor personalități bine cunoscute ale Iașului precum: ceasul de aur al lui Eminescu, cu monograma acestuia, inelul de aur cu piatră de rubin, o piesă de mobilier care provine de la Mihail Kogalniceanu, un set de călătorie și corespondență de la Costache Negri, tabloul „Cap de dac” al lui G. Asachi și pianul lui Duiliu Zamfirescu. Camerele sunt împodobite cu tapițerie din secolul al XIX-lea, lucrată la Viena, pian „Steinway”, oglindă de cristal, toate aceste aparținând lui I.L.Caragiale. Nichita Stănescu scria în cartea de onoare a muzeului despre Casa Vasile Pogor ca fiind „locul unde Miorița a devenit odă în metru antic.” Prin arhitectura lor de factură neoclasică, toate aceste locuințe boierești din zona Copoului păstrează, încă nealterat, pitorescul cadrului urban de odinioară.

Grădina Botanică Iași

Cu o suprafață de 105 hectare Grădina Botanică strălucește prin mulțimea speciilor de plante prezente aici, organizate în 12 secții. Sectorul sistematic cuprinde specii pe cale de dispariție sau rare. O fântână în stil moldovean, un bazin cu plante acvatice și busturile a trei foști directori se alătură sectorului sistematic.

Sectorul „Flora și vegetația României” redă etajele de vegetație existente în România. Lacurile artificiale redau într-o dimensiune mică, mirifica Deltă a Dunării, cu nuferi albi, paturi de stuf și papură și rogozul de nisip. Sectorul Ornamental cuprinde 2200 de taxoni în exemplare unice, plante decorative, ierboase și lemnoase. Aici în această secțiune, primăvara înfloresc ghioceii, viorelele, brândușele galbene, toporașii, bujorul și gladiolele iar toamna are loc o expoziție originală de crizanteme, cultivată în formă de cascadă, piramidă, pom și tufiș.

În sectorul „Dentrologic” întalnim două izvoare de apă minerală: izvorul nr. 3, „Amfiteatru”, izvorul 5, „Ruina”, precum și o pepinieră, colecții de liliac, plopi, salcâmi și stejari. „Flora globului” e renumită prin plantele din America de S, N, Africa, Asia, regiunile bazinului mediteranean, Siberia și Europa Centrală. Complexul de sere cuprinde 12 sere fiecare cu specificul ei: plante mediteraneene, tropicale, subtropicale(colecții de cactuși), flori ornamentale (azelee 36 soiuri, crizanteme, 469 soiuri) 800 de soiuri de trandafiri nobili ce alcătuiesc o expoziție unică în Iași îi întâlnim în sectorul Rozariu.

Sectorul Recreativ oferă priveliști către viile „Podgoria Copou”, livezile Universității Agronomice, spre biserică și lac. În luna februarie are loc expoziția de azalee, primăvara aduce la Iași expoziția de trandafiri iar în octombrie, când castanii se leapadă de frunzăriș are loc expoziția de crizanteme numită „Flori de toamnă.”

Catedrala Mitropolitană

Catedrala a fost ridicată pe locul bisericii Stratenia, ctitorie a soției lui Gheorghe Duca, Nastasia. Domnitorul părăsind tronul, rămânea în paragină timp de 4 decenii. Restaurarea ei începe la data de 3 iulie 1833 la insistențele Mitră deoarece acoperământul și marea boltă din mijlocul clădirii s-au prăbușit și rămăsese „ca o masă cu picioarele în sus” sau ca o „zidire cu patru fesuri”. Conducerea tehniăa o avea „arhitectonul” Iohan Freywald din Viena, ajutat mai târziu de fiul său Gustav Freywald.

Pictura a fost realizată de renumitul pictor Gh. Tătărașcu iar stilul arhitectonic e inspirat din formele târzii ale Renașterii italiene, semănând într-o mare măsură cu vestita biserica „Trinita del Monte” din Roma. Picturile sugerează mișcare, viață, monumentalitate, având un colorit cald. Ctitorul dorind ca biserica să fie încăpătoare și impunătoare spațiul interior a fost realizat potrivit canoanelor arhitecturale, fără a pierde din atenție nici fosta biserică Stratenia a cărei existență se marca pe o placă asezata în noua ctitorie. Se aveau deasemenea în vedere și marile catedrale europene. Atunci când era în întregime zidită și acoperită, prin 1839 se descoperă apariția unor crăpături. Pentru a evita dezastrul, arhitectul ieșean Singurov propunea ca în locul bolții din cărămidă să se construiască una din lemn, ce se și ridica în 1840.

Deteriorarea continuă însă, Mitropolitul Veniamin Costache se retrage din scaun iar la 23 mai 1857 se produce dezastrul, cupola prabușindu-se și dărâmând în cădere și coloanele din interior. Ruinată, cu cele patru turle rămase stinghere, rămânea părăsită până în 1880 când mitropolitul Iosif Naniescu punea a doua piatră de temelie iar conducerea lucrărilor o lua arhitectul Al.Orascu. Fațada estică e reprezentată de șase coloane așezate pe un soclu înalt de piatră. Pe panoul de la nivelul aticului este reprezentată în basorelief scena „Întâmpinarea Domnului” iar fațada vestică este încoronată cu un timpan în care apare chipul Sfântului Gheorghe, încadrat de coloane și de un fronton arcuit.Coama acoperișului este decorată cu fleuroni în zinc și cruci stilizate, iar cele 4 turle completează farmecul și monumentalitatea clădirii.