Scurta descriere: Sighișoara sau “Perla Medievală a României” este situată în inima Transilvaniei, la 120 de km de Brașov și 55 km de Târgul-Mureș și este printre puținele orașe medievale care există în lume în momentul de față dar și singurul oraș bine păstrat și populat din România cu o imagine aparte
Județ: Mureș
Wikipedia: Sighișoara
Video: Sighișoara
Vă interesează mai multe hoteluri, pensiuni și apartamente din Sighișoara? Faceți click aici!
(Vă rugăm să rețineți: Veți fi redirecționat către booking.com pentru a căuta, selecta și, eventual, rezerva cazarea!)
Mai multe detalii – Istoric Obiective turistice
Orașul este situat pe un deal, unde acum mult timp în urmă s-a construit Cetatea Sighișoarei și mai este denumit și Dealul Cetății. Este un oraș mic dar poate fascina orice turist iubitor de vechi și de istorie mai ales datorită legendei legată de tatăl lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul, care a locuit în cetate.
În vârful unui deal există o cetate fortificată cu întăriri și pasaje secrete și cu un turn de ceas, precum și casa în care a locuit Vlad Țepeș, cunoscut de turiști sub pseudonimul de Dracula. Planul orașului medieval sau cetate este caracteristic orașelor germane întemeiate în evul mediu
Arhitectura clădirilor din Sighișoara au și acestea influență germană, acest stil regăsindu-se în orașe vechi din Germania cum ar fi Rothenburg sau Nuernberg.
Clădirile din centrul vechi au o frumusețe aparte, culorile pastelate rămase relativ neschimbate încă de la construcția lor atrag privirile vizitatorilor mai ales prin arhitectură și diversitate. Au fost cândva locuite de mari personalități române și germane și pe parcurs au fost transformate în unități meșteșugărești și comerciale.
În Sighișoara se practică un turism de recreere ce reconstruiește legătura dintre om și natură, astfel locurile preferate de aici pentru odihnă și agrement fiind Dealul Gării, Platoul Breite și Hula Danesului.
Anual se ține în Sighișoara festivalul medieval denumit “Sighișoara Medievală” care în fiecare an vine cu diferite activități și spectacole menite să încânte turiștii români dar și străini pentru câteva zile.
Orașul Sighișoara este opera coloniștilor germani aduși în Transilvania pentru a păzi vechile frontiere ale regatului maghiar, însă descoperiri mai vechi arată că în subsolul dealului pe care se află Ceatatea, există urme ale unor așezări datând de la începutul epocii fierului.
De-a lungul anilor au existat mai multe încercări de ocupare al cetății prin diferite metode, însă au eșuat după care au urmat cutremure, epidemii și incendii, astfel mulți locuitori au avut intenția de a părașii orașul definitiv. Istoria acestui oraș a fost una zbuciumată și s-a derulat lent, datorită evenimentelor multiple care au adus după sine modificări importante arhitecturale.
Înfățișarea Cetății se datorează eforturilor de reconstrucție iar istoria medievală se încheie la sfârșitul sec 19 lăsând moștenire acest oraș unic în Europa.
Obiective turistice
Piața Cetății
În trecut în Piața Cetății se făcea comerț și se judecau procesele însă în zilele noastre este un loc perfect pentru promenade și relaxare. În drumul spre Turnul cu Ceas, putem observă pe partea dreapta “Casa cu cerb” și “Casa Vlad Dracul”. Urcând pe Strada Școlii putem vizită nenumărate magazine pline cu suveniruri, aflate pe partea dreapta și pe stânga a străzii.
Turnul cu ceas
Reprezintă un simbol emblematic al Cetății Sighișoara ce nu trebuie ratat. Acesta are o înălțime de 64 de metrii și este așezat în partea de sud-est a fortificației, oferind o priveliște ce merită așteptarea cozilor din plin sezon.
Turnul fierarilor
Acest turn a fost construit în anul 1631, în locul vechiului Turn al barbierilor care a ars în anul 1676, apoi a fost reparat.
Biserica din deal
Această biserica este construită pe un platou, în partea cea mai înalta a Dealului Cetății și reprezintă una din puținele biserici din Transilvania cu cripta sub cor. Biserica păstrează piese valoroase de mobilier gotic, din piatră iar în interior s-au păstrat fragmente din picturi din jurul anilor 1380-1520.
Vă interesează mai multe hoteluri, pensiuni și apartamente din Sighișoara? Faceți click aici!
(Vă rugăm să rețineți: Veți fi redirecționat către booking.com pentru a căuta, selecta și, eventual, rezerva cazarea!)